marți, 13 ianuarie 2009

13 ianuarie

Modul in care ii consideri pe ceilalti in general exprima simbolic modul in care te consideri pe tine in mod real.

4 comentarii:

cata spunea...

Daca e sa ne referim la teoria proiectiilor...da, e perfect adevarat. As zice mai degraba ca modul in care ii vedem pe ceilalti rezoneaza intr-un fel cu noi ....si ar trebui sa ne intrebam cu ce anume si de ce...sau poate ca nu e foarte importanta cauza cat ce ne face sa rezonam...nu de ce...Uneori cred ca asta e secretul relatiilor sociale, modul in care tu te tolerezi in ochii celorlalti, sau mai bine zis cum ne toleram trecutul in ochii celorlalti...istoria personala...la ea poate ca ne raportam mai mult sai mai putin constient...

Ovidiu spunea...

Acesta e un fenomen usor de observat, dar greu de schimbat. Poate observi ca e greu sa accepti principiile diferite ale altora, modul in care gandesc, se comporta etc. altii. Proiectia se refera la a vedea caracteristicile noastre la altii, iar eu ma refer la atitudinea pe care o avem fata de acele caracteristici si chiar fata de cei care le poarta. Mai mult decat atat, cand iti e greu sa fii foarte deschis fata de un om, cand iti e dificil sa il iubesti, se intampla pentru ca iti e dificil sa fii deschis total fata de tine insuti, sa te iubesti pe tine insuti asa cum esti.
Daca nu reusesti sa-i accepti, sa fii amabil, sa fii deschis, sa ii apreciezi, sa fii afectiv si chiar sa ii iubesti pe cei care au caracteristicile X, Y, Z, iti e dificil tocmai pentru ca iti e greu sa accepti la tine anumite lucruri sau chiar acele caracteristici si mai mult decat atat negi existenta lor. Oamenii care au relatii bune cu oamenii, sunt cei care au relatii bune cu ei insisi.
Poate pare logic si normal, dar ma intreb de ce are loc acest fenomen, care e mecanismul care potenteaza aceasta proiectie in afara si negarea existentei a unor caracteristici fie ele pozitive sau negative. Bineinteles ca aici pot fi doar ipoteze si chiar va rog sa le postati.
Pare a fi un mecanism de purificare, sau negare a realitatii pentru a trai un personaj creat, intr-o lume creata, cat mai buna. Eu cred ca e vorba de un instinct de conservare a corpului psihologic si anume al personalitatii, orice aspect ce creaza diferente intre imaginea initiala si noua imagine produce o disonanta cognitiva ce este eliminata prin proiectie. Daca totusi s-ar incerca reintroducerea acestor noi date in sistem, acesta ar insemna o noua imagine fata de personalitatea proprie, si pentru ca ar schimba comportamentul si atitudinile, ar duce la o noua personalitate. Prezenta unei noi personalitati ar presupune extinctia, moartea vechii personalitati, iar instinctul de conservare psihologic nu poate lasa un astfel de fenomen (ca moartea personalitatii) sa se petreaca.
De asemenea, daca ar aparea o personalitate noua, de aici decurg o multime de probleme pe care creierul ar trebui sa le rezolve aparute din nevoia de adaptare la noua personalitate, dar si adaptarea noii personalitati la mediul de viata.
Deci mecansimul ar fi activ si necesar dupa aceasta teorie, pentru a evita moartea personalitatii vechi, dar si pentru a evita necesitatea individului de a se adapta la o personalitate noua sau mai mult sa consume energie pentru a face personalitatea noua sa se adapteze la mediul sau. Deci este si un fenomen de conservare a energiei.
Daca e vorba de ipoteze care sa explice mecanismul, energia necesara crearii lor s-ar putea sa depaseasca dorinta de a intelege prea profund fenomenul. Insesi aceasta intelegere pune in pericol stabilitatea configuratiei momentane a personalitatii, deci acest mecanism de homeostazie a personalitatii va bloca procesul de intelegere a fenomenului proiectiei si cu atat mai mult va bloca acceptarea situatiei si schimbarea pe care o implica aceasta intelegere. Deci aceasta lectura poate crea o stare de ingrijorare a acestor mecanisme de constientizare si autoevaluare, care presupun identificarea persoanelor pe care nu le agreezi, a caracteristicilor pe care nu le agreezi, acceptarea faptului ca acele caracteristici se afla in sine, ca ar trebui acceptate la tine insati, sa te poti accepta stiind ca ai acele caracteristici, sa ii accepti asa cum sunt pe cei care au aspecte pe care ai tendinta sa le judeci si chiar sa ii iubesti. Probabil cand ajungi sa iubesti persoanele care au calitatile care nu iti plac la tine, poti spune ca ai reusit sa iti integrezi propria natura.

Alte cateva idei pe care le-am gasit in minte, nu stiu daca au mai fost spuse sau nu, dar sunt pe aceeasi frecventa.
Nemultumirea fata de sine, duce la nemultumirea fata de altii. Si cu cat esti mai nemultumit fata de altii cu atat esti mai nemultumit fata de tine.
Oamenii mici sunt oameni rautaciosi, sau invers, oamenii rautaciosi sunt oameni mici.
Cei care nu pot fi deschisi total fata de altii nu se pot accepta total pe sine si invers.
Cu cat te iubesti mai mult pe sine, cu atat ii poti iubi mai mult pe altii.
Acest articol a aparut datorita unei abundente de proiectii proprii pe care trbuia sa le gasesc o cale de eliminare ... iar daca pare un delir structurat ... sa stiti ca asa e, si nu lasati teoriile sa va opreasca din productia de proiectii si atitudini de respingere a celor ce par in neregula ;)) :P :).

Presagio spunea...

Modul in care ii consideri pe ceilalti arata cel mai bine calitatile si defectele tale...dar sunt mai multe laturi distincte in ceea ce priveste aceasta relationare cu ceilalti.
E adevarat ca avem tendinta de a proiecta sentimentele, emotiile si trairile noastre asupra celorlalti si sa ne inchipuim ca acestia simt acelasi lucru pe care il simtim si noi, ca au aceleasi orgolii sau dezamagiri...si lucrul asta ne ingreuneaza intr-o anumita masura relationarea... in ceea ce priveste teoria proiectiei si a faptului ca daca vezi lucruri, atitudini la altii care iti sunt greu digerabile e neaparat nevoie... ca fac parte si din structura ta si le negi sau nu le poti accepta este relativa treaba...adica adevarata pana la punctul in care trebuie sa iei in calcul si ideile, emotiile, sentimentele si gandurile persoanei asupra careia iti faci proiectia.
Imi pare ca toata pledoaria asta a ta tocmai acest amanunt nu-l ia in calcul faptul ca proiectia este reciproca si ca ea se intalneste sau se suprapune peste o personalitate clar definita si este astfel influentata insasi proiectia de cel asupra caruia o faci.

Ovidiu spunea...

Buna completare, intr-adevar sunt multe laturi distincte in ce priveste relationarea cu ceilalti, si aici o sa mai mentionez cateva lucruri care imi par ca merita a fi mentionate. Proiectia e un fenomen in mare parte inconstient, si il aducem la suprafata in special atunci cand vrem sa motivam TOT propriile noastre actiuni si dorinte, de genul ..."credeam ca vrei si tu asta si o sa te bucuri..." ups! eroare.

De exemplu, atunci cand intalnesti o persoana noua, si nu ai nici o informatie despre ea, daca ai tendinta sa o tratezi superficial, proiectezi asupra ei o atitudine pe care ti se pare normal sa fie proiectata asupra cuiva, pentru ca asa merita. Dar principalul etalon, e propria persoana despre care subconstient ai aceeasi atitudine. La fel, daca tratezi noile persoane cunoscute cu respect, cu apreciere, cu curiozitate, cu interes...etc, sunt mari sanse ca acela sa fie modul in care te raportezi la tine insuti.

Alt lucru care determina un om sa ii trateze rau pe ceilalti si pe sine insusi (implicit) este atunci cand continua sa frecventeze un grup, mediu sau gen de situatii care nu ii aduc o evolutie in timp, ci stagnare sau involutie. Incet incet incepe sa nu ii mai suporte pe cei de acolo pentru ca fac asta si nici pe sine pentru ca mai sta acolo. Aici nu e doar proiectie dar si o analiza globala a situatiei, rezultat al analizei care e comunicat mai mult emotional, pentru ca rational nu exista suficienta energie si argumente pentru a lua deciziile corecte si a provoca ruptura si schimbarea.