miercuri, 4 februarie 2009

4 februarie

Atunci cand lucrurile nu merg bine, oamenii se supara, pentru ca asa faceau atunci cand erau copii - cand nu le convenea ceva, ei se suparau, scanceau un pic si cineva venea si le rezolva problema...si la fel fac in continuare. De multe ori asta ramane o obisnuinta de a reactiona emotional, in speranta ca va aparea cineva mare si puternic si va rezolva problema, dar daca te superi acum, nu mai vine nimeni sa indrepte lucrurile pentru tine, deci nu mai ai nevoie de acea suparare, ea nu mai ajuta, dar ca o obisnuinta emotionala... te vei supara in continuare de cate ori ceva nu merge, amanand rezolvarea problemei pana dupa consumarea obiceiului de a fi "putin suparat".

Un comentariu:

Anonim spunea...

Eu spun ca de fapt supararea are mai mult o functie reparatorie ...ofera un ragaz in care lasand la o parte toate zgomotele exterioare psihicul se poate centra chiar pe propria persoana si astfel aduna energia necesara rezolvarii ulterioarea a problemei...
Eu din proprie experienta am observat ca uneori daca nu las supararea sa-si faca damblau adica incerc sa o evit imi vine mult mai greu sa trec peste problema care a cauzat-o...
Conditionarea asta cu suparat plans si cineva rezolvat problema e putin probabila...caci de fapt, de mic, copilul descopera surasul ca unealta de a conditiona pe ceilalti prin oferirea unei recompense pozitive...iar conditionarea in sens invers nu tine decat rareori.