joi, 6 martie 2008

6 martie

Oamenii au tendinta sa gandeasca mai degraba negativ si pesimist pentru ca pare mai realist mai "a om cu picioarele pe pamant". De fapt sunt tot atat de "departe" de realitate doar ca au mai multe sanse sa creeze acea realitate.

8 comentarii:

Unknown spunea...

Seriozitatea e justificarea mediocrului pentru nestiinta sau neputiinta.
Cred ca ai dreptate in ceea ce zici, gindirea negativa si pesimista produc mult rau.

Anonim spunea...

De ce barbatii cred ca totul li se cuvine doar ca au ceva in plus in pantaloni? De ce astepta totul de la noi ca si cum ei sunt piesa de muzeu si vai de noi daca ii pierdem? De ce sa luptam NOI pentru ei, sa-i surprindem, sa-i alintam, sa le oferim mereu ceva nou.. saracii.. sa nu se plictiseasca.. De ce peste tot la Tv si in reviste toti dau sfaturi femeilor CE sa faca si CUM sa faca ca sa nu-l piarda pe MARELE BARBAT?

Si nici macar nu inteleg de ce se dau mari barbati cand 90% din ei nu au curajul sa spuna adevarul, sa ierte, sa uite, sa faca compromisuri, sa asculte , sa recunoasca atunci cand gresesc si sa mai renunte la orgoliu? Unde sunt ei barbati? Doar in dormitor?
Si de asemenea este foarte normal sa insele si sa minta.. doar sunt barbati,nu? Noi trebuie sa intelegem acest lucru..sa iertam evident, ca na..ei au voie.. ei au NEVOI.. asa i-a facut natura, pot ei sa se impotriveasca naturii? Si evident ca este anormal sa mintim si sa inselam noi.. nuuuu... noi nu avem nevoi.. noi trebuie sa fim sensibile, feminine, fidele, impecabile! Asa ne-a facut natura, este foarte logic,nu?

Cereti prea mult dar oferiti prea putin.. vreti libertate, vreti putere, vreti iubire, vreti sex, vreti intelegere, vreti o fata desteapta, frumoasa, cocheta, mai vreti si o amanta, mai vreti si aventuri.. va credeti in Paradis?

Concluzia? 90% dintre barbati sunt IMATURI! Parca ar fi niste copii cu pretentii de oameni mari! Dovediti ca nu este asa.. ca nu sunteti niste lasi care nu au curajul sa puna cartile pe fata si se pierd in minciuni!

Anonim spunea...

continuarea: asta numesti tu negativ si pesimist? eu o numesc...realitate!

Unknown spunea...

Ceea ce afirmi comporta o discutie ceva mai larga; dar incerc a puncta chiar cu riscul de a nu intelege tot ceea ce am a spune (de asta am si amanat raspunsul).
"Teza" ta e susceptibila de o dubla formulare: pe de o parte claseaza indirect fiintele umane in optimiste/pesimiste si poate mai sunt persoane (putine, dar care reusesc sa se miste intre aceste doua categorii); pe de alta parte justifica deteriorarea calitatii vietii pesimistilor datorita atitudinii lor negative.
In genere, lumea ni se arata in ceea ce este ea datorita prezentei si modului nostru de a o examina si a o "primi": pozitiv/negativ, optimist/pesimist, credul/sceptic etc.
Omul-om simte insa o acuta nevoie de orientare valorica; numnai ca sunt prea putini cei calauziti de acest gand; ti-am mai zis ca exista in noi ceva care "conspira" sa conserve ignoranta noastra. Cei care fac parte din marea masa se complac in autosuficienta, si, nepunandu-si intrebari, nu au nici probleme; asta e calea cea mai comoda de urmat (pentru unii pentru ca nu le-a deschis nimeni ochii, pentru altii din inertie).
Poate ca cel mai mare "pacat" al oamenilor sta in iluzia ca stiu de toate si ca trebuie sa vada doar partea favorabila a lucrurilor. Poate parea paradoxal, dar optimistul, avand o existenta unitara, caracterizata de multumire permanenta, de eficienta si excelenta, vietuind in acea stare armonica ce e ca o leganare placuta intre liniste si siguranta, se lasa orbeste in voia "latentelor" sale, caci acestea tind a se implini oricum. Mai mult, pe langa faptul ca starea aceasta e o neincetata "autocatapultare" in iluzoriu, e si un fel de blocare a accesului omului catre sine insusi, catre neputintele, temerile, slabiciunile, insuficienta, "putinatatea", micimea lui, ceea ce ma duce cu gandul la asocierea cu autosuficienta; si as indrazni chiar sa modific spusa celebra a lui Camil Petrescu: "cata luciditate, atata constiinta (...) si deci atata drama" cu "cat optimism, atata autosuficienta".
Desi ar putea suna ciudat (mai ales persoanelor prea increzatoare), scepticul e poate singurul care e in stare a oferi o perspectiva degrevata de superficialitatea optimista care considera ca totul este sau va fi ok; asta pentru ca este neincrezator si vigilent si poate demasca ceea ce nu functioneaza in fapt; refuza sa accepte ca "totul va fi bine" si astfel incearca o depasire a realitatii printr-un "urcus" ce nu poate fi altfel decat "spre lumina" (dar nu ca optimism ci ca o cunoastere profunda), deci constructiv (pentru sine, si poate, indirect si pentru altii); e nevoie, ce-i drept de luciditate, analiza, stapanire de sine, introspectie, simt autocritic etc. Este ce putin provocator deci prin faptul ca-si pune probleme si alege sa aiba o distantare fata de "bucuriile" comode si superficiale ale momentului.
Ce-i drept, certitudini nu vom afla in nici o alegere. Asa ca e de dorit un echilibru cumva intre aceste variante: daca optimismul e doar "o febra de moment" e nemaipomenit pentru starea psihica, daca e stare de fapt (stare permanenta) e o problema. Si pentru sceptic e valabil. Dar cine reuseste sa traiasca intr-un asa echilibru? In definitiv, toate trairile alterneaza si, in timp e posibil sa apara oricum regrete ca "ar fi fost altfel daca" ori ca "n-a fost sa fie".
Important e sa retinem ca nu trebuie sa acceptam sa vietuim intr-o vesnica autosuficienta care sa ne determine sa nu ne mai gandim la problemele existentei noastre.

Ovidiu spunea...

Cred ca o sa raspund mai pe larg, desi de regula sunt scurt, la obiect si las atatea lucruri nelamurite incat dupa lectura unui status tipic - mintea cauta completarile, in asa fel incat "cade pe ganduri" cateva momente, sau intra intr-o ... mica stare de transa - si de regula fiecare are forma lui de transa si micile lui completari, FOARTE DIFERITE de la caz la caz.
Scopul blogului nu e de a spune adevarul ci mai degraba de a spune: reflecteaza! iar acest scop pare atins (pentru unii), plus antrenarea inteligentei emotionale si rationale in timpul construirii unui raspuns.
Cat despre problema tratata: REALITATEA EXTERIOARA NU POATE FI CUNOSCUTA TOTAL DE NICI UN OM NICIODATA, DAR CREDINTELE DESPRE REALITATEA EXTERIOARA STRUCTUREAZA REALITATEA INTERIOARA. SI O MODIFICA SI PE CEA EXTERIOARA IN CELE DIN URMA DUPA EA. (ORICE ESTE VIZIBIL SAU INVIZIBIL CREAT DE OM A FOST INTAI REALITATEA INTERIOARA A CUIVA SI APOI REALITATEA EXTERIORA A TUTUROR).
Mesajul nu face referire nici la barbati, nici la optimism, dar pentru ca au fost deschise subiectele -cateva cuvinte despre optimism aici, iar despre barbati pe celalalt blog.
Desi nu este mentionat conceptul in textul initial, dupa DEX optimismul este: s.n. Concepţie filozofică potrivit căreia în lume binele precumpăneşte asupra răului, iar lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile; atitudine a omului care priveşte cu încredere viaţa şi viitorul; tendinţă de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor.

O analiza a definitiei ar fi inutila, dar optimismul este utilzat pentru avantajul lui emotional si nu de cunoastere, pentru cunoastere cercetarea si dorinta de intelgere sunt cele care anima spiritele. Cat despre ideea ca "lucrurile se vor ameliora de la sine" e o iluzie, pentru ca intentia si actiunea persoanei sunt cele care amelioreaza si nu timpul. In aceste conditii atitudinea fata de viitor ar trebui sa aiba in vedere construirea de scopuri, apoi identificarea problemelor, centrarea pe cautarea de solutii la probleme, iar aceasta centrare va determina mintea subconstienta sa creeze idei de rezolvare creative pe care le va oferi mintii constiente-inclusiv pentru problemele emotionale.

Asadar o atitudine pozitiva in viata are in vedere construirea de scopuri, iar optimismul ar fi atitudinea de incredere ca "voi reusi sa ating acele scopuri", pozitie mobilizatoare si care ofera energia necesara actiunii, si e simultan incredere in sine ca "pot reusi sa fac ceea ce imi doresc".

Observ la multa lume o anumita tendinta de aparare a dreptului de a fi pesimist, desi cand ii spui - Fii pesimist! Renunta. Pesimismul este opus scepticismului care urmareste cercetarea.
Alta motivatie a pesimismului este aspectul lui economic. Presupune gandire si renuntare la energie, comparativ cu optimismul care este gandire plus mobilizare de energie! Aceasta mobilizare solicita efort orientat spre ceva inca inexistent ceea ce pare absurd. Fizica cuantica a demonstrat intr-o anumita masura felul cum influenteaza gandirea noastra materia din jur, dar pentru ca lucrurile nu sunt tocmai palpabile o sa ma axez pe avantajul ca: obiceiul optimismului creeaza un obicei de a mobiliza energie in corp si minte. Dupa ce acest obicei este preluat de subconstient el ofera in mod automat o anumita cantitate de energie mintii si corpului pe care ele o pot folosi pentru orice creand senzatia de vitalitate si "plin de energie" ceea ce este (dupa parerea mea) benefic.

A fost un mesaj teoretic si nu unul energetic. Pentru cele energetice urmariti ideile din partea de sus a paginii.

Unknown spunea...

cautand printre "rafturile" editurii Humanitas carti pe care le-as putea cumpara maine din minunatii 100 euro uite peste ce am dat: Celebra „gandire pozitiva“ a lui Norman Vincent Peale nu functioneaza pentru toata lumea, iar uneori e chiar nociva, de vreme ce ignora programatic semnalele de avertizare ale gandirii negative. Folosind avantajele ambelor tipuri de gandire, pozitiva si negativa, Rosalene Glickman introduce notiunea de Gandire Optima, al carei principal instrument este intrebarea corect formulata. Gandirea Optima nu inseamna optimism, ci optimizare. Inseamna sa te intrebi: „Care e cel mai bun lucru pe care-l pot face in aceste imprejurari?“, sa accepti ceea ce nu depinde de tine si sa maximizezi ceea ce depinde. Inseamna, in cele din urma, sa nu te mai multumesti cu locul secund si sa-ti atingi sinele cel mai bun. E pe coperta cartii Gandirea optima, Rosalene Glickman, humanitas practic de buzunar (hpb), 2003!!!
Reflecteaza!!! Si e prea tarziu acum sa fac un comm la comm tau! Dar imi voi face timp...

Anonim spunea...

Imi place cum suna ideea de Gandire Optima. Mai ales ca nu recomanda ca buna doar una din cele doua, iti permite sa apelezi la oricare fara sa consideri ca e ceva in neregula cu asta, ii da voie negativistului sa isi satisfaca nevoia de disconfort si optimistului nevoia de iluzie. La fel de dragut e faptul ca atunci cand ti se da voie sa fii negativ te simti mai putin dator sa exploatezi beneficiile gandirii negative si sa te centrezi doar pe realitatea pe care o poti schimba. Cel optimist se poate bucura de euforia data de ganduri bune fara ai fi frica de caderea in ireal.

Anonim spunea...

pentru anonim: bine spus despre barbati. ai dreptate in proportie de 99% fiindca, sa recunoastem, mai sunt pe ici, pe colo cativa barbati adevarati (specimene pe cale de disparitie).