Cel mai lung drum e acela de la minte la inima si pentru care tehnologia actuala nu ofera metode mecanizate de transport.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un blogg pus la dispozitia celor care au ceva de spus dar si a celor care vor sa spuna ceva. Orice comentariu este cu atat mai valoros cu cat va spuneti exact parerea - rationala, emotionala, pozitiva, negativa, superficiala, profunda etc....indiferent care ar fi ea!
8 comentarii:
da da..adevarat graiesti mai baiatule..dar stii care e barca care ne poate scapa de pe aceasta lume ?..barca dragostei
Nici nu trebuie, drumul acesta trebuie sa-l savurezi in tihna ca pe un vin bun... eu cred totusi ca orgoliul este cel care face sa fie atat de lung drumul acesta, dar poate e bine asa...cine stie...important e sa pornim pe el.
Man, ştiu că cel mai lung drum e ăla de-l parcurgi de unul singur, în rest cu puţină răbdare şi imaginaţie poţi ajunge la orice inimă. Numa ai grijă să nu te accidentezi, că o inimă rănită se vindecă greu tare, şi trebe multă votcă.
totusi dupa ce parcurgem acest drum lung de ma minte la inima, cine ne conduce: mintea sau inima?
mintea minte, inima inimă
Daca e cel mai lung drum, e dificil de aflat; cert e ca se-ntampla sa judecam astfel tocmai pentru ca trecem prin filtrul ratiunii tot: mintea exploreaza, analizeaza, prelucreaza, modeleaza tot ce intalneste in cale, aratand variantele posibil de urmat. E rece si distanta adesea. Inima hotaraste nu se stie cum, descopera altfel toate lucrurile, sentimentele sunt personale si inexplicabile adesea, inima poate sa simta ceea ce mintea nu pricepe. Poate ca mintea ar trebui sa serveasca drept calauza inimii si atunci drumul s-ar mai micsora...
Dar cum ramane cu lucrurile care trebuie facute total (minte, inima si corp unite in actiune) daca drumul e atat de lung? Cine-ti da puterea sa strabati atata drum?
Noi vorbim de inima si minte, dar cine stie pana la urma cum o fi... Totusi cred ca trebuie sa ne abandonam putin trairilor, sa ne pierdem putin in ele pentru a putea inainta pe un drum, oricare ar fi el si orice sens ar avea ... fara putin abandon nu cred ca putem face nimic total:-)
Mintea in inima si inima in minte... ar forma impreuna un nou "organ" de percepere si patrundere a realitatii, in trecut o realizare a sfintilor obtinuta prin mult efort, in viitor o necesitate pentru a ne conecta cu realitatea.
Trimiteți un comentariu